Academia de POLIȚIE îi răspunde lui Carmen Dan: S-au verificat 6 teze de DOCTORAT în 17 zile, nu 6 luni

Academia de POLIȚIE îi răspunde lui Carmen Dan: S-au verificat 6 teze de DOCTORAT în 17 zile, nu 6 luni
Publicat: 05/04/2019, 19:38

Purtător de cuvânt al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a explicat, pentru MEDIAFAX, că activitatea Comisiei de Etică care, potrivit legii, trebuie să aibă în componență cel puțin un student, nu s-a putut desfășura din cauza faptului că studenții au fost în sesiune, apoi într-o lună de practică obligatorie.

„În intervalul 15 noiembrie 2018 – 15 ianuarie 2019, s-au solicitat persoanelor ale căror teze depășeau coeficienții de similitudine să prezinte puncte de vederea pe baza rapoartelor de similitudine electronică. În intervalul 15 ianuarie – 8 februarie, studenții noștri s-au aflat în sesiune, iar în perioada de sesiune activitatea Comisiei de Etică, obligată potrivit Legii Educației Naționale să aibă în componență cel puțin un student, nu s-a putut desfășura foarte bine. Repet, pentru că studenții erau în sesiune. În intervalul 11 februaire – 8 martie, studenții noștri au fost într-o lună de practică obligatorie pentru toate profilele de învățământ ale Academiei de Poliție. În intervalul 11 martie – 28 martie, în 17 zile, s-au verificat 6 teze de doctorat. Mie mi se pare că este o viteză rezonabilă. După aritmetica mea, acest interval nu înseamnă 6 luni”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Marcoci, prorector și purtător de cuvânt al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Marcoci a precizat că, dacă Academia de Poliție avea ceva de ascuns, nu mai iniția verificările tezelor de doctorat.

„Dacă Academia de Poliție voia să ascundă mizeria, nu iniția acest demers. Nu mi se pare corect ca o instituție care s-a sesizat din oficiu și a demarat niște verificări să fie acuzată că le întârzie. E ca și cum un procuor care se sesizează din oficiu este întrebat apoi de ce se mișcă greu”, a conchis Mihai Marcoci.

Reacția prorectorului vine după ce, vineri, Ministerul de Interne a informat că ministrul Carmen Dan consideră că se impune o evaluare a modului de organizare a acestui proces desfășurat la nivelul Academiei de Poliție, având în vedere că în aproape șase luni au fost evaluate și s-au emis puncte de vedere pentru doar șase lucrări de doctorat, conducerea MAI solicitând o informare privind stadiul verificărilor.

Comisia de Etică și Deontologie Universitară a fost sesizată pentru 60 de teze de doctorat susținute din 2011 și până în prezent. La acestea se adaugă și tezele de doctorat aparținând întregii conduceri a Academiei de Poliție, pentru a se clarifica orice suspiciuni de plagiat față de aceștia.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu